Leonidas - Ciocolată Belgiană / Cum se obține faimosul unt de cacao

Cum se obține faimosul unt de cacao

Auzim mereu de beneficiile untului de cacao și chiar noi, cei de la Leonidas Ciocolată Belgiană, avem grijă să îți aducem mereu aminte că produsele noastre sunt cu 100% unt de cacao.

În primul rând, trebuie să știi că untul de cacao este o descoperire senzațională nu doar pentru industria ciocolatei. Se folosesc multe cosmetice, unguente, uleiuri și alte produse pharma pe bază de unt de cacao.

Pentru a înțelege cât mai corect procesul de obținere a untului de cacao, ar trebui să ne întoarcem cumva la cei care l-au descoperit. Nu se cunoaște exact, dar din ce-am mai studiat noi și din discuțiile avute cu oameni din industrie – specialiști în istoria ciocolatei – aproape sigur untul de cacao a fost prima oară creat de mâna omului imediat după ce acesta a descoperit că fructul de cacao este comestibil. Și chiar sub diferite forme, mai ales lichidă (prin măcinare și fierbere). Iar aceasta s-a întâmplat în America Centrală, începând cu anul 1500 (î.Hr).

3000 de ani a mai durat până când Europenii vor pune mâna pe acest minunat fruct!

Acei oameni obțineau untul de cacao printr-un proces pe cât de simplu pe atât de ingenios. Este probabil foarte apropiat de ceea ce se întâmplă în clipul de mai jos: boabele de cacao se frig ușor, se desfac pentru a elibera miezul (cocoa nibs),  se macină, apoi se fierb (rezultând masa de cacao), iar untul de cacao este colectat de deasupra sau prin presarea masei de cacao.

Pare simplu? Doar pare. Ce este specific pentru untul de cacao este tocmai punctul scăzut de topire, apropiat de temperatura organismului uman (36 de grade C). Tocmai așa vei recunoaște o pralină de calitate: ți se va topi între degete!

Spuneam că doar pare simplu pentru că procesul de măcinare trebuie făcut “la rece”. Dacă se încălzesc boabele, topirea va fi timpurie, iar calitatea va fi scăzută. Tocmai de aceea industrializarea procesului s-a făcut destul de târziu.

Abia în 1828, chimistul Coenraad Van Houten inventează un proces automatizat și eficient de extragere a untului de cacao. Ceea ce va duce la creșterea calității produselor și la un preț mai mic de vânzare.

Mai jos poți vedea un proces modern de obținere a untului de cacao.

Aș fi vrut să îți povestesc și despre beneficiile sale, dar rămâne pentru un articol viitor.

0
    0
    Coșul tău
    Coșul este gol